Forul comunitar care “păstoreşte” turismul ecologic în Europa îşi manifestă interesul pentru via Valea Sadului – Valea Frumoasei – Bătrâna (Şureanu) – Gradiştea (Sarmizegetusa) – Haţeg. Revin cu detalii.

E 11 iunie 2008. Ora 23:00.
Am fost la Serbanei. Un autocar si un microbus erau parcate vis-a-vis de cascada si greu se putea treca pe linga ele. N-am traversat apa pe puntea de sus ci pe cea de sub cascada, suspendata pe corzi, facuta tocmai pentru spectacolul apei involburate. Nu-mi venea sa cred: In fata cabanei trona Coco, asaltat de turistii care doreau sa-i cumpere figurinele din radacini si suportii de luminare. Mai sus, spre coada baltii care acum devenise un adevarat lac dupa amenajare, Rica tinea lectii de canotaj …

Am fost prin zona acum cateva saptamani. Acoperis nou, mizerie mai putina… toate merg inspre bine…

   Acum vreo 10 ani pe cînd încă mai lucram ca fotograf la Muzeul ASTRA din Sibiu, împreună cu un coleg muzeograf, am plecat în Munţii Vrancei să găsim urmele unei cetăţi a druizilor. Sursa de inspiraţie, un articol dintr-o veche revistă de călătorii. Am pornit aproape copilăreşte, după indicii aproximative din revistă: descrierea unei văi, vederea de pe un vîrf, şi cel mai important indiciu: platoul pe care era cetatea se vede de pe singurul vîrf pe care cresc jnepeni în Munţii Vrancei. Şi atît. Am fost, am identificat …

Era trecut de 6 seara, inainte cu o seara s-a trecut ora de iarna si era intuneric afara, in mansarda capitonata cu vata minerala, erau cateva lanterne si lumanari aprinse, se taia ultima masura pentru acoperis, se strangeau sculele, se comenta, se faceau planuri de viitor, dar in liniste nu stiu daca ne mai ascultam dar eram prea obositi sa ne contrazicem.
La un moment dat ploaia se inteteste, suntem toti pe aceeasi vorba,”saracul Rica” mai avea de batut o bucata de acoperis, dar nu apucam nici unul sa spunem ceva …

Saptamana trecuta  au plecat la Serbanei “Trei baieti si-o fata” si au inceput reamenajarea cabanei. Au muncit dragii de ei, iar urmele muncii lor le puteti vedea in pozele puse de Mihai Puscuta.
 
 

   Iată, se apropie momentul în care ar trebui făcut un bilanţ anual legat de Şerbănei. Şi nu mă refer la bilanţul scriptic. Vorbesc de bilanţul interior, al fiecăruia dintre noi: ce am făcut timp de un an pentru ca visul numit Şerbănei să devină realitate?… Parcă e cam scurt bilanţul, nu? Descoperim că intr-un an n-am prea făcut mare lucru. Şi la întrebarea “de ce?” nu găsim decît două variante: Ori visul acesta nu e şi al nostru şi atunci nu ne interesează, ori nu suntem în stare să-l ducem pînă …

De o bucata de vreme, o întrebare pusa la una din întrunirile saptamânale ale clubului, m-a pus pe jar: “Clubul – Încotro?”
Asa a început neodihna sufletului meu. Revad în minte drumul anevoios din
1996 si pâna în prezent, de reconstructie a acestui club care în prezent are o medie de vârsta care nu depaseste 35 de ani: conflicte de generatii, mentalitati vechi si noi, experiente, esecuri inerente, fonduri putine, truda aproape zadarnica de recuperare a Refugiului Cânaia – locul dulcilor amintiri ale membrilor veterani – toate în vârtejul timpului prezent.