Iată, se apropie momentul în care ar trebui făcut un bilanț anual legat de Șerbănei. Și nu mă refer la bilanțul scriptic. Vorbesc de bilanțul interior, al fiecăruia dintre noi: ce am făcut timp de un an pentru ca visul numit Șerbănei să devină realitate?… Parcă e cam scurt bilanțul, nu? Descoperim că intr-un an n-am prea făcut mare lucru. Și la întrebarea “de ce?” nu găsim decît două variante: Ori visul acesta nu e și al nostru și atunci nu ne interesează, ori nu suntem în stare să-l ducem pînă la capăt și atunci o lălăim sperînd că lucrurile se vor rezolva de la sine. La a doua variantă pot fi și subcategorii de răspuns dar nu asta e scopul scrierii mele, însă este foarte important să ne definim motivul pentru care nu facem nimic. Pentru că dacă nu o facem, nu vom evolua nici în gîndire și nici în acțiune. Ne vom trezi că s-au scurs anii și în clasicul stil “de Mărginime”, nu s-a întîmplat nimic.

   Istoria se repetă cu Șerbăneii așa cum s-a întîmplat și cu Casa Zîmbru, cu refugiul Cînaia, cu refugiul de sub Iezerul Mare, cabana Fîntînele sau cu agenția de turism a clubului. Delăsarea a trecut pe la noi și a spus: Veni, vidi, vici.

   Motivele pentru care se repetă istoria îmi sunt tot mai clare, însă ele vor face obiectul unui alt articol. Acum prioritatea maximă este definirea obiectivelor, realizarea planului de atac, găsirea resurselor materiale și umane pentru indeplinirea obiectivelor. Altfel nu merge, nu mai are rost să inventăm noi asta. A fost deja inventată și funcționează. Pentru că dacă nu o vom face, la anul tot pe vremea asta presimt că voi scrie acest articol folosind foarte mult metoda “copy-paste”. Și zău că ar fi păcat…

P.S. Am trecut pe la Șerbănei aseară ca să-i iau pulsul. “Ușa” e spartă și animalele bipede din vecinătate cred că s-au servit cu cîte ceva de pe acolo.

Gabriel Blazsani

Sibiu, 3 septembrie 2006