Iată, se apropie momentul în care ar trebui făcut un bilanţ anual legat de Şerbănei. Şi nu mă refer la bilanţul scriptic. Vorbesc de bilanţul interior, al fiecăruia dintre noi: ce am făcut timp de un an pentru ca visul numit Şerbănei să devină realitate?… Parcă e cam scurt bilanţul, nu? Descoperim că intr-un an n-am prea făcut mare lucru. Şi la întrebarea “de ce?” nu găsim decît două variante: Ori visul acesta nu e şi al nostru şi atunci nu ne interesează, ori nu suntem în stare să-l ducem pînă la capăt şi atunci o lălăim sperînd că lucrurile se vor rezolva de la sine. La a doua variantă pot fi şi subcategorii de răspuns dar nu asta e scopul scrierii mele, însă este foarte important să ne definim motivul pentru care nu facem nimic. Pentru că dacă nu o facem, nu vom evolua nici în gîndire şi nici în acţiune. Ne vom trezi că s-au scurs anii şi în clasicul stil “de Mărginime”, nu s-a întîmplat nimic.

   Istoria se repetă cu Şerbăneii aşa cum s-a întîmplat şi cu Casa Zîmbru, cu refugiul Cînaia, cu refugiul de sub Iezerul Mare, cabana Fîntînele sau cu agenţia de turism a clubului. Delăsarea a trecut pe la noi şi a spus: Veni, vidi, vici.

   Motivele pentru care se repetă istoria îmi sunt tot mai clare, însă ele vor face obiectul unui alt articol. Acum prioritatea maximă este definirea obiectivelor, realizarea planului de atac, găsirea resurselor materiale şi umane pentru indeplinirea obiectivelor. Altfel nu merge, nu mai are rost să inventăm noi asta. A fost deja inventată şi funcţionează. Pentru că dacă nu o vom face, la anul tot pe vremea asta presimt că voi scrie acest articol folosind foarte mult metoda “copy-paste”. Şi zău că ar fi păcat…

P.S. Am trecut pe la Şerbănei aseară ca să-i iau pulsul. “Uşa” e spartă şi animalele bipede din vecinătate cred că s-au servit cu cîte ceva de pe acolo.

Gabriel Blazsani

Sibiu, 3 septembrie 2006