Se consideră că avalanșele se pornesc din zăpezile proaspăt căzute peste altele vechi, tasate, dar aceasta nu este o regulă, cunoscându-se cazuri când s-au desprins blocuri întregi de gheață și zăpadă. Călătorul trebuie să știe despre avalanșe că ele reprezintă un mare factor de risc, dar că pot fi evitate accidentele – de cele mai multe ori mortale – dacă se cunosc anumite reguli de circulație pe potecile și văile înzăpezite. Declanșarea avalanșelor se produce în general, după ninsori abundente, dar nu numai oamenii le pot provoca, prin trecerea peste cornișe, ci și vântul care bate și le presează continuu; soarele care le topește; propria greutate a acestor straturi care strică la un moment dat echilibrul și tensiunea lor interioară; căderea unei pietre; trecerea unei capre negre; zgomotele – împușcături, strigăte, trecerea unui avion sau elicopter la joasă altitudine – pot de asemenea provoca lavinele.
Pentru a evita avalanșele, în primul rând, iarna nu se circulă în zonele, îndeobște cunoscute, în care acestea pot fi declanșate. Aceste zone trebuie marcate de către salvamont cu panouri de atenționare. Se vor folosi numai potecile de acces spre sau dinspre înălțimi, care se numesc “drumuri de iarnă”, de pe versanții nordici ai văilor. Se vor evita potecile situate pe versanții orientati spre sud sau sud-vest pe care zăpada este expusă continuu acțiunilor razelor calorice ale soarelui – roșii și infraroșii, acestea din urmă străbătând și straturile groase de nori. O altă regulă importantă: nu se va porni la drum dacă în noaptea ce a trecut sau în zilele precedente a căzut zapadă proaspată; se va aștepta la cabană câteva zile. După ninsori proaspete nu se va porni la drum nici dacă a început să bată vântul. Dacă totuși se merge pe văi înzăpezite, la vremea avalanșelor se vor lua o serie de măsuri. Se va merge numai în grup, doar sub conducerea unui ghid, care cunoaște bine zona, drumul de iarnă pe unde să ocolească pericolul. Este important ca de rucsac sau de mijloc să avem legată o bucată de cordelină colorată, pentru a putea fi mai ușor reperați în cazul unui accident. În zonele periculoase se merge numai în monom, la distanțe de minim 20 metri unul de altul; prin aceasta evitându-se surprinderea mai multor oameni de către avalansă.

Există și o tehnică de autosalvare a celui surprins de avalansă. El trebuie să țină cât poate mâinile îndepărtate de corp și, când este cuprins de zăpadă, să țină mereu fața în sus și să “înoate” continuu în zapadă exact ca în stilul bras; astfel se menține deasupra zăpezii. Dacă a fost acoperit de zăpadă, omul va trebui să-și determine poziția, deoarece în rostogolire este posibil să ajungă cu capul în jos. Poziția se stabilește aruncând un obiect – o monedă, o mănusă, ochelari sau pur și simpu scuipând; gravitația ne va arata încotro va cădea obiectul și așa cel ce a supraviețuit va ști în ce direcție să sape cu mâinile, să se miște ca să iasă de sub zăpadă. Desigur, autosalvarea este posibilă când cineva este surprins sub straturi puțin groase de zăpadă; când ele sunt mari presiunea ce apasă peste cel prins este uriașă. În asemenea cazuri, deci când nu se poate elibera singur, “prizonierul” trebuie să-și facă în jurul feței, imediat, o “pungă” de aer, îndepărtând cât mai mult posibil zăpada din dreptul nasului și a gurii; este cea mai bună metodă de supraviețuire. Această “pungă de aer” trebuie mereu lărgită și “spartă” căci din cauza respirației și a căldurii corpului se topește și formează o peliculă de gheață ce nu mai lasă aerul să pătrundă înăuntru.

Extrem de periculoase sunt traseele de alpinism acoperite cu zăpadă, spre primăvară, când noaptea sau ziua a bătut un vânt cald care topește zăpada și “legăturile” ei cu stâncile. În general iarna toate potecile alpine ce duc spre cabanele situate la mare altitudine, spre golurile alpine, cele care traversează vâlcele, hornuri, văioage, jgheaburi, poduri de zăpadă prezintă pericol de pornire sigură a avalanșelor. Este recomandabil să se circule pe timpul iernii în grupuri bine organizate, pilotate de salvamontiști și ghizi cu mare experiență.