SOS pe munte
Un om sau un grup de oameni aflaţi pe munte în mare pericol – rătăciţi, răniţi, epuizaţi, în neputinţa de a mai înainta, pâna la cea mai apropiată cabană ori localitate, atacaţi de răuvoitori sau de animale sălbatice, surprinşi de o calamitate (foc, inundaţie, alunecare de teren, avalanşă) – au dreptul să ceară ajutor lansând alarme după codul de semnalizare montană.
Devine o obligaţie socială pentru oamenii aflaţi pe munte să lanseze şi în cazul când observă că alţi semeni de-ai lor, cabane, refugii sau aşezări umane au nevoie de ajutor sau sunt ameninţate de pericolele mai sus enumerate.
Devine o obligaţie socială pentru oamenii aflaţi pe munte să lanseze şi în cazul când observă că alţi semeni de-ai lor, cabane, refugii sau aşezări umane au nevoie de ajutor sau sunt ameninţate de pericolele mai sus enumerate.
Alarma pe munte trebuie dată, însă, cu toată seriozitatea şi răspunderea cetăţenească şi numai în situaţii reale de nevoie de ajutor sau în caz de pericol ştiut fiind ca o falsă alertare a unor formaţii de salvare montană sau a unor organe de stat este pedepsită aspru de lege.
Cum se dă alarma?
La munte alarma, care înseamnă şi chemare în ajutor, se face prin lansarea în spaţiu a şase semnale pe minut, la intervale egale între ele, adică un semnal la zece secunde. Semnalele lansate pot fi luminoase, acustice sau vizuale.
Semnalele luminoase se pot realiza cu diferite mijloace: noaptea, prin emiterea celor şase semnale de lumină cu ajutorul lanternei, a unui felinar, sau a oricărei surse luminoase sau prin lansarea a şase rachete de mână, la intervale de câte zece secunde sau trase din pistol; prin acoperirea-descoperirea unui foc, a flăcării unui aragaz sau primus de voiaj sau chiar a unei lumânări cu o pătură ori un hanorac; prin aprinderea succesivă, la intervale cerute de cod, a câte şase chibrituri. Ziua, semnalele luminoase se pot improviza cu o oglindă ce reflectă razele soarelui sau cu rachete lansate manual sau cu pistolul.
Semnalele acustice se pot lansa prin ţipete, fluierături (executate din gura sau cu fluierul – chiar unul improvizat -), prin lovirea unui obiect metalic de rezonanţă (piolet, ceaun, beţe de cort, gamelă, ploscă, butelie de aragaz, linguri etc) la intervalele cerute de cod.
Semnalele vizuale altfel decât cele luminoase, care şi ele se văd-se pot executa prin fluturarea, prin ridicarea unei eşarfe improvizate dintr-un obiect vestimentar (cămaşă, tricou, hanorac, pulover, pantalon, pătură etc.) ori prin ridicarea deasupra capului, sau pe o înălţime, a unei crengi de brad, a oricărui alt obiect sau măcar prin ridicarea, cât mai sus a unui braţ.
FOARTE IMPORTANT: cele şase semnale, de orice natură ar fi ele se lansează fiecare la zece secunde, timp de un minut; între ele se face o pauză de un minut-două; este lesne de înţeles că semnalele de alarmă se lansează în direcţia potecilor montane, a cabanelor, hotelurilor sau localităţilor apropiate.
În cazul în care turistul care are nevoie de ajutor se află într-un refugiu alpin sau în vecinătatea lui, el dă alarma înălţând imediat fanionul roşu. Acesta având dimensiuni de 2 x 2 metri, se află obligatoriu, în dotarea fiecarui refugiu sau casă de adăpost nepăzită şi se înalţă pe un catarg anume ancorat în locul unde poate fi văzut de la mari distanţe.
În cazul în care turistul care are nevoie de ajutor se află într-un refugiu alpin sau în vecinătatea lui, el dă alarma înălţând imediat fanionul roşu. Acesta având dimensiuni de 2 x 2 metri, se află obligatoriu, în dotarea fiecarui refugiu sau casă de adăpost nepăzită şi se înalţă pe un catarg anume ancorat în locul unde poate fi văzut de la mari distanţe.
Cum se răspunde la semnalul de ajutor?
Când cineva zăreste semnalul prin care se solicită ajutor pe munte – cele şase semnale pe minut sau fanionul roşu – este obligat să răspundă imediat celui care l-a lansat.
Confirmarea că semnalul de alarmă a fost recepţionat se face prin remiterea a trei semnale pe minut – acustice, vizuale sau luminoase – fiecare lansate la douăzeci de secunde unul de celălalt.
Cel care cere ajutor trebuie să continue sa dea semnale pâna cei ce vin să-l ajute ajung lânga el, în acest fel accidentatul putând fi uşor de reperat de salvatori, căci adeseori s-a întamplat ca cel ce a recepţionat cererea de ajutor, şi a dat răspunsul de recepţionare, s-a grăbit spre cabana cea mai apropiată si a căzut el însuşi victima grabei, sau n-a ştiut să arate cu precizie unde a văzut chemarea, iar legătura cu accidentatul s-a pierdut.
FOARTE IMPORTANT: cel care a recepţionat semnalul de chemare în ajutor este obligat – după ce a răspuns celui care l-a lansat – să alerteze imediat cea mai apropiată cabană, staţie meteorologică, orice altă unitate care ar putea transmite mai departe alarma sau să anunţe grupurile cele mai apropiate de turişti care la rândul lor trebuie să alerteze formaţiile SALVAMONT sau, dacă este cazul, vânătorii de munte.
S.O.S. ==> -.-.-.
Introduceti comentariul :