Info club : Program evenimente 2015 | Contact | Membri | Ture | Actiunea Serbanei | Statut | Intrebari frecvente | Autentificare | Inregistrare
Ghid montan : Carpatii Meridionali : Muntii Cindrel > Cabane > Trasee | Muntii Lotrului > Cabane > Trasee | Muntii Fagaras > Cabane > Trasee
Alte informatii: Galerie Foto | Stiri | Caiet de cantece | Magazine echipament montan | Statiuni montane | Rezervatii Naturale | Sfaturi pentru turisti
2% pentru Amicii Muntilor

Home » Tehnici de mers

Tehnici de mers

[14 feb. 2006 | Un comentariu | 14.249 vizualizari]
Terenul muntos creează greutăți în organizarea și executarea deplasărilor, datorită numărului redus de comunicații, precum și din cauza naturii și stării lor. În plus, condițiile meteorologice influențează în mare măsură gradul de practicabilitate a drumurilor.
Dacă la cele arătate mai adăugam faptul că potecile și drumurile înguste de munte pot fi ușor blocate prin distrugeri, baraje, avalanșe sau prin doborârea cu exploziv a stâncilor în locurile înguste, în pășuni, în defileuri, ne putem ușor închipui câte greutăți trebuie să învingă montaniarzii până la începerea escaladării sau ascensiunii, care de fapt solicită cel mai mare efort.
După cum se cunoaste, repetarea si gradarea sistematică a eforturilor dezvoltă forța și abilitatea într-o anumită direcție, pregătind corpul și musculatura pentru performanțe maxime: organismul își mărește capacitatea de eliminare a toxinelor, inima se obișnuiește cu un lucru mai intens, împingând o cantitate mai mare de sânge în tesuturi fără să accelereze netolerabil pulsul, plămânii își măresc capacitatea respiratorie, iar respirația păstrează un ritm regulat chiar în timpul efortului. Antrenamentul constă, deci, în obișnuirea sistemului nervos de a nu reacționa la oboseală și în adaptarea funcționării inimii, plămânilor, a eliminării toxinelor la efort, fără a simți corpul obosit și spiritul deprimat, ceea ce ne îngăduie să facem un lucru mai intens ori un timp mai prelungit decât cel normal. Acest antrenament împins însă în mod silit peste anumite limite poate duce la un așa grad de uzură a organismului, încât intervine surmenajul fizic ( somnolența și insomnie, pierderea supleței muschilor și articulațiilor, apariția deprimării și a oboselii ).
Mersul la munte trebuie sa fie cât mai economic posibil , fapt care se realizează prin evitarea eforturilor deosebite și utilizarea rațională a terenului :
– la pornire se va merge într-un tempo mai lent, ajungând treptat la viteza normală de mers;
– tot timpul ochii cerceteaza terenul, căutând locurile prin care vom păși;
  •  ÎN URCUȘ panta nu permite să se abordeze solul cu călcâiul, ci cu vârful tălpii sau cu toată talpa. Abordarea cu vârful piciorului este specifică începătorilor deoarece articulația gleznei acestora nu este obișnuită cu amplitudinea prea mare dinapoi spre înainte, întrucât la șes piciorul atinge solul în ordinea călcâi- talpă-vârf. Menționăm că după 3/5 din perioada totală de sprijin pe pământ, călcâiul, talpa și apoi vârful piciorului se ridică treptat și părăsesc solul. Urcarea pe vârfuri, cu călcâiul aproape întotdeauna în aer, duce la obosirea mușchilor gambei și ai coapsei.
    Prin urmare acest fel de deplasare este epuizantă pentru mușchii respectivi.
    Abordarea solului cu toată talpa deodată este cea mai avantajoasă, întrucât oferă suprafață mare de contact cu solul ( deci stabilitate maximă ) și posibilitatea de a călca fără nici o zdruncinătură ( căci, în timp ce corpul se sprijină solid pe un picior, celălalt, fără a avea greutatea repartizată pe el, se duce înainte și se sprijină pe talpă, fără nici un șoc pentru corp ). La sprijinirea corpului pe toată talpa, mușchii gambei nu se încordează decât o foarte mică perioadă din timpul mersului; acest mers permite piciorului un timp de odihnă după fiecare timp de lucru. În acest scop sunt necesare exerciții pentru a-i obișnui pe montaniarzii cu deplasarea greutății corpului fără încordarea mușchilor și cu acomodarea gleznei prin rotirea gambei dinspre înapoi spre înainte.
    În concluzie, pasul la urcuș trebuie să fie rar și regulat, cadența 60-70 pași pe minut, cu lungimea în raport cu panta – cu atât mai mică cu cât panta este mai mare, fără încordarea mușchilor, cu genunchii flexați, deplasarea corpului prin aplecarea mult înainte a centrului de greutate și prin contracția mușchilor piciorului; contactul cu pământul să fie luat cu toată suprafața tălpii deodată, fără ca piciorul să aibă pe el greutatea corpului; pe versanții cu panta mai mare de 25%, între luarea contactului cu pământul și lăsarea greutății pe picior se va realiza un scurt repaus.
  •  ÎN COBORÂRE: Pe pante cu înclinarea până la 15% efortul mersului în coborâre nu atinge valoarea lucrului mecanic de la mersul în teren șes. Când pantele au însă 25% efortul este sensibil egal cu cel al mersului pe orizontală, iar la înclinări mai mari, lucrul mecanic în coborâre devine mai mare decât cel în teren șes; pentru cine nu știe să amortizeze șocul contactului fiecărui pas cu pământul sau efectul accelerației gravitației, oboseala în coborâș este mai mare chiar decât oboseala urcușului aceleiasi pante. Dacă s-ar putea păstra regularitatea pasului și dacă s-ar frâna în întregime la fiecare pas efectul de cădere al corpului la vale, atunci efortul de frânare ar fi egal cu efortul de urcare al aceleiași pante. Cei fără experiență nu încearcă să frâneze deplasarea decât după 5-6 pași, când văd că viteza de mișcare devine periculoasă. Frânarea bruscă supune mușchii la un efort cu mult peste puterile lor; ei se încordează (contractându-se) în asa fel încât, de multe ori, se pot produce rupturi de fibre, deplasări de tendoane, sau când frânările se repetă des, pot avea loc grave ataxii musculare. În consecință, trebuie să se adopte un mers care să nu frâneze total energia produsă de căderea corpului, dar nici să nu permită o accelerație intolerabilă, care, pentru a fi frânată, cere eforturi mari și bruște; în același timp trebuie să se menajeze la maximum mușchii și sistemul nervos. Astfel, mersul în coborâș trebuie sa fie din toate punctele de vedere un mers elastic; sistemul locomotor va fi nu un proucator de energie, ca în urcuș, ci dimpotrivă, un amortizor, atât din punct de vedere mecanic – pentru a absorbi energia produsă de cădere -, cât și din punct de vedere fiziologic – pentru a feri organismul și în special sistemul nervos de zdruncinături. Caracteristica mersului în coborâș va fi: elasticitatea externă a tuturor articulațiilor, fără încordarea mușchilor, mersul prezentându-se ca o balansare a corpului când pe un genunchi când pe celălalt.
    – respirația să fie liniștită adaptată la viteza de deplasare ;
    – ritmul să fie variabil în funcție de înclinația terenului ;
    – pe pantele cu iarbă puțin înclinate (25 grade) și pantele foarte înclinate ( peste 40 de grade), urcarea se face direct, între aceste înclinatii, urcarea se face în serpentine călcând pe aceste înclinații cu toată talpa. În urcarea directă, vârfurile bocancilor vor fi ușor depărtate, iar sprijinul se face pe marginea anterioară a bocancului, folosind toate denivelările terenului ( adâncituri, smocuri de iarbă, etc.). În traversări se calcă pe toată talpa cu vârfurile bocancilor orientate spre vale ( mai mult sau mai puțin, în funcție de înclinația pantei ). Nu se calcă niciodată numai pe marginea laterală a tălpii bocancului;
    – pe grohotișuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborâre numai pe grohotișul mărunt.
    – în terenul accidentat foarte înclinat se vor utiliza și mâinile pentru păstrarea echilibrului, prizele de mână se apasă perpendicular pe suprafața de sprijin;
    – ordinea de mers va fi în coloana câte unul, la intervale egale, nu prea aproape pentru a incomoda sau a fi incomodat în mers. Cei mai puțin inițiați vor fi încadrați în coloana imediat după conducătorul grupului;
    – atât la urcare cât și la coborâre se va avea grijă a nu periclita grupul prin dislocari de pietre desprinderi de glii, rostogolirea arborilor căzuți etc;
    – după primele 20 de minute de mers se va crea un moment de relaxare, prima pauză mai mare (20-30 minute) se va face după 2 ore de mers;
    – în timpul mersului se recomandă a se vorbi cât mai puțin și în nici un caz cu voce tare; nu este bine să se bea apă numai la finele pauzelor, înainte de a porni din nou la drum ;
    – fumatul în timpul mersului este total contraindicat;
    – în pauzele mai mari se pot consuma dulciuri ( zahăr, glucoză, miere, etc.). Ciocolata nu este indicată în timpul efortului;
    – iarna pe vreme rea ( viscol, ceață, ger), deplasarea se face în grup compact dacă zona nu prezintă pericol de avalanșe;
    – iarna, pauzele mai lungi, în special pe vânt puternic, trebuie evitate. Se recomandă etapele lungi, într-un tempo moderat, cu pauze scurte și puține. Opririle de 5-10 minute sunt cele mai indicate și se vor face în locuri ferite de vânt, fie lânga obstacole naturale fie improvizând mijloace de protecție. Dacă nu sunt absolut necesare, opririle pot fi evitate;
    – În timpul pauzelor este necesară o imbrăcăminte mai călduroasă decât cea din timpul mersului. Dacă pauza este mai mare se va schimba îmbrăcămintea transpirată și se vor consuma băuturi calde excluzându-se alcoolul;
    – în timpul mersului pe viscol sau zăpadă adâncă, capul coloanei va fi schimbat cât mai des. Dacă sunt, să se folosească urmele existente;
    – observarea reciprocă este cel mai bun remediu împotriva degerăturilor ;
    – rămânerea în urma grupului nu trebuie admisă sub nici un motiv ;
    când dificultățile cresc, mai înainte de toate trebuie să se păstreze buna dispoziție; adeseori accidentele survin după depășirea unor dificultăți , datorită faptului că ” răsuflam ușurați” și atenția începe să scadă.
    – în timpul deplasărilor la munte centrul de greutate al turistului trebuie sa descrie pe cât posibil o linie dreaptă;
    – la trecerea peste pietre și mici denivelări este de preferat să se ocolească sau să se pășească peste obstacole; dacă aceasta nu este posibil se va călca integral cu piciorul îndoit.
    – întotdeauna evitați să folosiți așa-zisele ” scurtături „, un punct aflat ” la câțiva pași „, se poate dovedi a fi mult mai departe decât v-ați închipuit, el va poate pune în situația de a nu îl atinge și în imposibilitatea întoarcerii la punctul de plecare. În acest mod puteți pierde o groază de timp ca să nu mai vorbim de pericolele la care vă expuneți. În concluzie nu vă abateți de la traseu și încercați să respectați marcajele turistice.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Tehnici de mers, 10.0 out of 10 based on 2 ratings

Un comentariu »

  • Tehnici de mers la munte | Ranca a spus:

    […] in 23 Iun 2009 Arhivat in categoria Utile la munte. Puteti urma orice raspuns pentru acest articol. RSS 2.0. Puteti lasa un raspuns, completand urmatorul formular comentariu sau trackback de la acest articolpentru site-ul dvs. […]

Introduceti comentariul :

Trebuie sa fiti autentificat pentru a introduce un comentariu.