Acesta a fost primul gând care mi-a răsărit în minte la finalul drumeției. Într-adevăr, zona este extrem de primitoare, vegetația abundă în culoare, miresme și forme din cele mai plăcute. Pernițele de jnepeni, afini și ierburi presărate cu flori vesel colorate, îmbracă culmile rotunjite ale munților și dau impresia de pat cald și moale.
Situați la granița județelor Brașov și Prahova, Munții Ciucaș fac parte din Carpații de Curbură. Două culmi principale străjuiesc: Culmea Bratocea – Ciucaș (am abordat-o în prima zi a drumeției – sâmbătă) și Culmea Gropșoarele – Zăganul.
Marian, Cristina T., Mișu, Cătălin, Dan (un nou “Amic” care cu această ocazie a sărbătorit intrarea în Clubul nostru), Vera și Mircea, Iulia, Vanina am pornit sâmbătă de dimineață, de la ora 7, pe drumul spre Brașov, am trecut de Săcele și înainte de a ajunge în Cheia, ne-am îndreptat spre Cabana Muntele Roșu.
Aici am lăsat mașinile și am pornit într-un prim circuit: pe banda galbenă am urcat până la Fântâna lui Ioan de unde ne-am alimentat cu apă bună, rece și ne-am îndreptat spre Cabana Ciucaș, aflată în construcție. De aici am urmărit banda roșie până pe Vf. Ciucaș, situat la o altitudine de 1954 m. Traseul nu a prezentat dificultăți de ascensiune, vremea a ținut cu noi până pe vârf, unde am avut privilegiul de a fi botezați de o ploaie zdravănă, răcoritoare. Norii care își proiectau umbrele pe culmi întregeau frumusețea panoramei.
Dacă traseul a fost “cuminte” la urcare, la coborâre am avut parte de aventură. Astfel, am coborât pe un traseu nou, pe care l-am explorat cu interes: prin Șaua Țigăilor, pe sub Vf. Bratocea pe o vale cam alunecoasă. Deși ploaia s-a oprit, și-a lăsat amprenta în solul acoperit cu generozitate de frunze astfel încât alunecarea era aproape inevitabilă prin pădure. Vegetația abundentă, ferigile, urzicile, pantele cam abrupte ne-au dat un pic de furcă. În plus, Iulia a avut ghinionul să calce mai puțin inspirat și genunchiul ei a avut de suferit. În această situație, Marian a trebuit să fie inventiv și să găsească o soluție. Așa că Iulia, când în cârca lui Marian, când în cârca lui Cătălin, când sprijinită de brațul lui Mișu, a reușit până la urmă să finalizeze traseul.
După 4 ore de “caznă”, am ajuns la ora 21,30 la locul de campare obosiți, dar încântați de experiența trăită. Ne-am întins corturile chiar lângă pădure, iar pe la ora 2 am primit pe neașteptate o vizită. O vulpiță frumoasă, cu urechile ascuțite și ciulite, a încercat să ne fure mâncarea pusă în antreul cortului. Vulpea părea obișnuită cu prezența omului pentru că la vederea noastră nu s-a speriat și a revenit. În cele din urmă s-a dat bătută pentru că nu a mai găsit mâncare la nici un cort.
A doua zi, duminică, după micul dejun, am pornit pe vreme frumoasă, în al doilea circuit, de data aceasta doar 6 membri, pentru că ceilalți 3 au preferat să rămână la corturi, să se odihnească. Astfel: Vera, Mircea, Vanina, Cristina T., Cătălin și Dan am trecut pe sub Muntele Roșu (denumirea sa provine de la rezervația de Rhododendron – bujor de munte – existentă aici) și am luat direcția Muntele Gropșoarele până pe vârful situat la 1883 m altitudine.
La ora 11,30 am ajuns pe Vârful Gropșoarele. Nu am zăbovit mai mult de 20 minute pentru că nori negri amenințători se îndreptau spre noi. Am luat calea întoarsă și de pe traseu am putut admira în depărtare Munții Bucegi și chiar și Crucea de pe Caraiman se putea zări cu ajutorul binoclului lui Mircea.
Când am ajuns la corturi, poiana de lângă Cabana Muntele Roșu era împânzită de români ieșiți la grătar. Pe traseu am întâlnit destui “iubitori de natură” care urcau în adidași, sandale, șlapi și țineau să îți manifeste entuziasmul cu voce tare, lăsându-ne un gust amar. Am trecut însă peste acest aspect pentru că la urma urmei, când nu poți schimba un lucru care te deranjează, singura soluție este să îl ignori.
În concluzie: culmi rotunjite scoțându-și capetele dintr-o mare de verde, de la verdele crud al ierbii și al afinilor până la verdele smarald al brazilor; pajiști cu flori frumos mirositoare și plăcute la vedere; mioare cuminți; aspectul variat al peisajului care menține treaz interesul pentru zonă.
Cristina Tolciu