Lanţ muntos calcaros, Masivul Piatra Craiului sau doar Crai-ul, cum este alintat, poate fi asemănat cu o „lamă” tăioasă şi abruptă de roci metamorfice, lungă de aproximativ 24 – 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-est. El aparţine lanţului Carpaţilor Meridionali şi se găseşte în nord-estul acestora.
17 iubitori ai muntelui reuniţi la iniţiativa Clubului de Turism Montan Amicii Munţilor, Sibiu ne-am încumetat să parcurgem partea centrală din sectorul nordic al Munţilor Piatra Craiului. Mai precis, am plecat de la principala bază de acces către creasta muntelui, Cabana Plaiul Foii, aflată la 13 km de Zărneşti spre Refugiul Şpirlea, situat la o altitudine de 1.400 m. De aici, urmând banda roşie, ne-am îndreptat spre Zaplaz, având ocazia de a observa „o lecţie de arhitectură naturală”: bolţi înalte, impresionante, urme ale eroziunii calcarului. Mai departe, La lanţuri, o porţiune de traseu spectaculoasă dar şi dificil de abordat, ne-a solicitat nu numai puterea braţelor şi a picioarelor dar şi atenţia. Altitudinea maximă, de 2.244 m, am atins-o pe Vf. La Om cunoscut şi cu numele de Piscul Baciului. Pe creastă am urmărit cercul roşu, ascensiunea până la Refugiul Vf. Ascuţit dovedindu-se a fi dificilă din cauza rocilor alunecoase şi a culmilor foarte abrupte, pe multe porţiuni fiind nevoiţi să facem căţărare liberă. Ceaţa ne-a însoţit pe tot traseul, ridicându-se doar din când în când şi doar pentru câteva secunde, suficiente însă pentru a ne bucura de privelişte. Garofiţa Pietrei Craiului, o floare rară, care se pare că ar creşte doar într-un singur loc pe planeta noastră — Piatra Craiului, ni s-a arătat sfioasă printre stânci. Nu am văzut din păcate nici o Floare de Colţ prezentă şi ea în această zonă, dar în locuri mai sălbatice, necesitând o abatere de la traseu.
Tensiunea ce se simţea în natură şi care prevestea vreme ploioasă, ne-a determinat să grăbim sosirea la refugiu. Montaniarzii ştiu foarte bine că furtuna pe creastă este periculoasă iar soluţiile sunt doar două: coborârea rapidă din creastă în cea mai apropiată vale sau se rămâne pe loc, într-o poziţie cât mai apropiată de pământ, până trece furtuna.
În ziua următoare am pornit spre Refugiul Diana, pe la Vf. Padina Popii (2.025 m) şi urmând marcajul bandă albastră (se putea merge şi pe triunghi albastru, traseul fiind mai scurt), am trecut pe La Găvan, coborând apoi pe Marele Grohotiş, o pânză de pietre instabile, lungă de 4 km. Coborârea s-a făcut cu grijă pentru a nu se produce rostogoliri de bolovani şi a pune în pericol participanţii. De la Refugiul Diana, am urmat marcajul triunghi galben prin pădure, până la cabana Plaiul Foii, unde am campat în prima zi. A fost o experienţă pe care fiecare dintre noi doreşte să o retrăiască pentru a parcurge toată creasta, de această dată.

Cristina Tolciu