Povestea merge mai departe 01 Noiembrie 2009
Fotografii oferite de: Amicii Muntilor
Adaugat la: 9 Noiembrie 2009
Zona: Cindrel

---

41 fotografii, 3319 vizite, 0 comentarii

Suntem la ieşire din Sibiu. În Poplaca. Motorul maşinii se opreşte din mers.  Seba ne atenţionează că “va dura ceva timp până când vom porni de aici!” Profit de momentul acesta pentru a admira peisajul care se află în faţa noastră. Dealurile erau acoperite de copaci cu frunze ruginii, dar şi verzi. La poalele lor  oamenii au ieşit să are cu plugul. Ceea ce se desfăşura înaintea noastră era un veritabil tablou de-al lui Grigorescu în mişcare. Totul îţi dădea impresia de atemporal.

Într-un final băieţii reuşesc să  pornească maşina şi începem să parcurgem drumul către refugiul Iezere, “un tărâm ca-n poveşti”,  cum descrie Marius locul în care trebuia să ajungem în după-amiaza aceea minunată. Pe drum aflăm că Marius şi-a făcut un obicei ca în fiecare an în luna lui Brumărel să ajungă la refugiul Iezere. De  patru  ani face asta. Pentru mine era a doua oară.

Vremea se arată excelentă la munte şi ne bucurăm că Cindrelul se deschidea în faţa noastră. Dacă eşti călător pe aceste culmi, trebuie să fii unul foarte norocos pentru a avea un soare atât de prietenos aşa cum a fost cu noi în aceste zile. Alţi doi prieteni cu care te vei împrieteni în Cindrel vor fi vântul şi ceaţa. Mestecenii, fagii şi brazii ne însoţesc pe marginea drumului. Primul popas îl facem la BRADUL URIAŞ, un brad bătrân de 500 de ani. Până la el am urcat 50 de m şi ne dăm seama că ne pătrunde frigul, suntem la munte! Continuăm pe un drum forestier şi în preajma cabanei Crăciuneasa ne întampină un peisaj de Alaska, brazi verzi, pătaţi de zăpadă. E timpul să ne bucurăm ca nişte copii de zăpadă!

Ajungem la Surpata, unde drumul se surpă, locul în care lăsăm maşina. Începem să ne echipăm, ne energizăm cu salam de biscuiţi pregătit de Seba şi purcedem spre intrarea în traseu marcat cu triunghi albastru. În momentul acela ne gândim la ceilalţi amici: Marian, Lucian, Alice, Simona, Alex, Cătălin, Vera, Mircea, Andrei, Gabor care se aflau de câteva ore bune pe creastă. Ei au ales să ajungă la refugiu pe traseul de creastă care porneşte din Păltiniş.

Pe drum încerc să filmez câteva cadre cu peisajul şi încerc să-i surprind pe cei cu care mă aflam pe traseu: Vasi, Ionel, Seba şi Marius. Copăcel, copăcel ajungem într-o oră la refugiu în acelaşi moment în care sosesc şi ceilalţi. Sincronizare perfectă! La 50 de metri de refugiu mă opresc şi privesc departe la luna care era deja pe cer. O lună de zi! Dau start la cameră şi încep să filmez câinii alpini  care i-au însoţit pe amici din Păltiniş până la refugiu şi care mă întâmpină acum latrând. Surprind îmbrăţişările amicilor. Refugiul pare aşa cum l-am lăsat anul trecut…pare că nu a mai trecut nimeni pe aici. Ceea ce observ şi mă umple de bucurie e fânul care era aşezat în locurile în care vom dormi. Un week-end în fân şi în zăpadă te vindecă de orice!

După ce ne încălzim puţin în sacii de dormit, afară era destul de frig încât să-ţi ingheţe nasul, coborâm în foişor unde Marius a improvizat o sobă şi începem să depănăm amintiri. Pentru că focul în sobă nu se face fără lemne, băieţii se iau la întrecere cu doi buşteni. S-au împărţit în două echipe şi fiecare echipă îşi alege din pădure “marfa” care trebuia ridicată pe umeri şi adusă la refugiu. Se pare că nu a câştigat nimeni deoarece a doua echipă care a rămas în urmă a ales un buştean mult mai mare şi a trebuit ajutorul băieţilor din cealaltă echipă. Sunetul toporului s-a auzit toată seara, fiecare din noi  şi-a dorit să spargă lemne. Dar ceea ce a facut cu adevărat deliciul serii au fost mâncărurile pe care le-am savurat cu mare poftă. Pâine prăjită unsă cu usturoi, pâine cu untură sau pâine cu fasole bătută, ceaiurile fierbinţi şi merele coapte au alcătuit meniul pentru cină.

Întunericul se lasă şi luna începe să lumineze din ce în ce  mai tare pe cer, iar noi asistăm la un spectacol de iarnă în care jucau brazii încărcaţi cu zăpadă, frigul, ţurţurii de gheaţă, şipotul pârâului situat în apropierea “căsuţei din poveşti”.

Dis-de-dimineaţă ne trezim pe un soare strălucitor dar rece. Aflăm că noaptea trecută au fost în jur de -8 grade, totuşi  ne gândim că în refugiu frigul a fost puţin mai prietenos cu noi. Soarele de-afară mă pune pe gânduri. Aş vrea să mă întorc pe creastă, îmi era dor de culmile domoale ale Cindrelului. Întreb pe Ionel şi Vasi dacă pot să plec cu grupul de creastă pentru că depindeam de ei să ajung la Cluj. Primesc un răspuns afirmativ şi zbughesc de fericire!

Micul-dejun îl luăm în foişor la sobă. Ne pregătim de plecare. Era trecut de ora 9, iar la 5, 30 aveam ultimul autobuz din Păltiniş spre Sibiu… ne grăbim. Facem poze de grup în faţa căsuţei  şi ne despărţim de refugiu cu gândul că la anu’ vom străbate din nou acelaşi drum pentru a veni aici.  Trecem de cealaltă parte a pârâului şi urcăm pe cursul lui până la Iezerul Mare. Pe traseu scuturăm jnepenii de zăpadă,  ce-i drept ne luptăm puţin cu ei, unii dintre noi înaintam cu greu atingând zăpada cu genunchii, cu coatele, cu burta. Surprind câteva imagini cu Alex în  lupta cu jnepenii. Fain moment!

O oră prin jnepeni şi zăpadă până la Iezerul Mare…. Iezerul Mare şi Iezerul Mic fac parte din Rezervaţia Iezerele Cindrelului, obiectiv protejat de lege care se află la limita nordică a Parcului Natural Cindrel.  Lacul era acoperit de o pojghiţă subţire de gheaţă ceea ce ne face să credem că iarna nu a pus incă stăpânire pe acest tărâm. În M-ţii Cindrel şi M-ţii Lotrului am întâlnit cele mai ridicate temperaturi de la munte, îmi amintesc cu sufletul îngheţat frigul pe care l-am răbdat în urmă cu patru ani pe Prejba. Brrr!

Ne indreptăm privirea sus în şaua pe care trebuia să ajungem şi începem urcuşul,  nu înainte însă de a ne lua rămas bun de la Ionel şi Vasi care urmau să se întoarcă la Sibiu cu Seba şi Marius, rămaşi la refugiu. Andrei, Simona, Cătălin, Gabor şi cu mine ajungem primii în Şaua Cindrel. Aici ne hotărâm să lăsăm rucsacii şi să urcăm pe vârful Cindrel (2244 m). După o jumatate de oră ajungem pe cel mai înalt vârf din masiv. Profităm de seninul cerului, de vizibilitatea din jur şi admirăm M-ţii Sureanu, M-ţii Lotrului şi Valea Frumoasă. La 10 minute de la sosirea noastră echipa de vârf e completată de Marian. Îl întâmpinăm cu ceai cald, ciocolată şi caramel adus de Andrei tocmai din Krasnoyarsk, Siberia.

Recuperăm rucsacii şi la ora 13 eram pe vârful Niculeşti unde norii încep să ne acopere. Îmi întorc privirea spre Cindrel şi observ că în vale plutea un nor de culoarea plumbului. Mă minunez şi păşesc pe urmele făcute de amicii mei în zăpada de 25 de cm. Din când în când soarele mai iese din nori ceea ce face ca zăpada să sclipească. Îi vedem de departe pe Lucian, Alex, Vera, Alice, Mircea în şaua Şerbănei la 20 de minute faţă de noi.

Ajungem în şaua Şerbănei în jurul orei 14  unde întâlnim indicatorul spre Cânaia punct roşu, zăbovim 5 minute şi ne continuăm drumul pe poteca marcată de banda roşie. Totul în jur era alb, cât de diferit faţă de peisajul văratic plin de Rhododendronii înfloriţi! Norii, frigul, oboseala ne fac să încetinim ritmul dar sandwich-urile cu biscuiţi şi ciocolată de pe vârful Rozdeşti (1954 m) ne dau avânt şi ne propunem să ajungem într-o jumătate de ceas în şaua Bătrâna. Aici ne unim cu ceilalţi şi nu contenim deoarece câteva minute de răgaz însemna să tremurăm de frig. Continuăm coborârea prin poiana Găujoara. Ne învăluie o ceaţă de seară care ne va însoţi până în Păltiniş. Prin pădure poteca era acoperită cu un strat mic de zăpadă şi ceea ce îi dădea culoare erau acele şi conurile brazilor căzute pe jos.

La Păltiniş sosim la ora 16:45. Ne luăm ramas bun de la aceste locuri cu gândul că povestea Cindrelului va merge mai departe pentru noi toţi…şi pentru voi cei care vreţi să-L cunoaşteţi!